FAQ: Care sunt principalele caracteristici ale soluțiilor propuse de mișcarea Zeitgeist (RBEM)?

Lipsa de sisteme financiare sau bani

Automatizarea muncii

Unificarea tehnologică cu planeta prin abordarea rețelelor de sisteme

Acces în loc de proprietate

Orașe și sisteme de producție autonome

Știința ca metodologie de guvernare

1) Lipsa de sisteme financiare sau bani

Ipoteza pieței financiare presupune anumite lucruri care s-au dovedit a fi false, folositor în mod superficial, sau chiar dăunător societății.

Câteva probleme fundamentale de considerat:

A) Nevoia dezvoltării financiare nemărginite, lucru care nu este sustenabil din punct de vedere matematic și este în detrimentul ecosistemului. Sigurul temei a pieței financiare nu include administrarea chibzuită a resurselor planetei (în majoritate) finite, dar mai degrabă extragerea și exploatarea perpetuă a acestora de dragul profitului și a ”creșterii economice”. Pentru a ține rata de șomaj cât mai redusă, oamenii sunt nevoiți să consume indiferent de starea mediului și de multe ori indiferent de utilitatea produsului consumat. Aceasta este în mod absolut contrar unei practici sustenabile, aceasta fiind o conservare strategică și eficientă a resurselor.

B) Sistemul de imbolduri, cauzator de corupție. De multe ori se spune că o piață competitivă crează stimulentul de a înfăptui lucruri pozitive către progresul social. În timp ce asta este parțial adevărat, această competiție de asemenea produce o mai mare cantitate de corupție sub forma demodării planificate a produselor, a crimelor de rând, războaielor, fraudelor financiare de scară înaltă, exploatarea muncii și multe altele. Majoritatea persoanelor încarcerate în ziua de astăzi sunt pe motivul unei crime monetare sau un delict non-violent cu droguri, iar majoritatea legislațiilor din ziua de astăzi sunt în contextul crimelor monetare.

De asemenea dacă ar fi să examinăm în mod critic istoria și biografiile sau raționamentul oamenilor de știință de renume din timpurile noaste, cum ar fi Nicola Tesla, Albert Einstein, Alexander Graham Bell, frații Wright și mulți alții, se poate constata că motivația lor de a-și contribui munca nu a fost legată de remunerația asociată cu aceasta. Interesul de a câștiga bani nu trebuie confundat cu interesul de a crea produse benefice societății, aceste două concepte de multe ori dând contră unei alteia.

C) Un complex industrial care este disjunct, ineficient și care irosește cantități enorme de resurse și energie. În lumea de astăzi, cu apariția globalizării, importurile și exporturile a muncii și bunurilor de la un cap la altul sunt mult mai profitabile în contrast cu fabricarea lor locală. Importăm banane din Ecuador către SUA și apă îmbuteliată din Fuji în Japonia în timp ce companiile din vest se vor muta în țări marginalizate ( din Africa, sud-estul Asiei, sudul și estul Europei) pentru a exploata mâna de lucru ieftină, etc. De asemenea procesul extragerii, crearea componentelor, asamblării, distribuției unui produs de multe ori trece peste felurite țări doar din pricina costurilor de producție și proprietate. Această ”eficiență a costurilor” produce o ineficiență tehnică excesivă, ea fiind doar admisibilă într-un sistem de piață de dragul economisirii banilor.

Într-un MEBR, ținta este de a avea o eficiență tehnică cât mai mare. Producerea de bunuri nu ar fi un proces dispersat, dar mai degrabă ar fi cât mai centrat și cursiv, cu componentele acestora fiind transportate cât mai puțin posibil, scutindu-ne de cantitățile enorme de muncă și energie în comparație de cum ne desfășurăm în ziua de azi. Hrana ar fi cultivată local în funcție de posibilitate în timp ce orice fel de extragere, producere sau distribuție de bunuri este organizată în mod logic pentru a necesita cât mai puțin spațiu, transport și muncă, în timp ce acestea sunt produse la cel mai bun standard din punct de vedere strategic (mai multe detalii mai jos). Cu alte cuvinte, sistemul este planificat în așa fel încât să maximalizeze eficiența și reduce rebutul.

D) Predispoziția instituțiilor. Pe scurt, ordinele instituite de către companii și domeniile financiare și-au însușit tendința de a opri introducerea a unor schimbări pozitive dacă acestea cauzează o pierdere a cotei de piață, profitului, și deci a autorității lor proprii. Este important să luăm în considerație firea de bază a unei companii, aceea de a se auto perpetua.

Dacă o persoană instaurează o companie, angajează lucrători, crează o piață pentru bunurile care le produce și devine profitabil, aceasta devine un mijloc de supraviețuire a unui grup de oameni. Deoarece fiecare persoană din acel grup devine dependentă de acea organizație din pricina venitului, intervine înclinația de a proteja acea instituție de orice care amenință existența ei, astfel amenințând tot odată bunăstarea acelui grup de indivizi. Acesta este din ce se alcătuiește mentalitatea competiției din sistemul prezent. Oamenii de multe ori își închipuie piața liberă ca fiind o luptă între două sau mai multe companii într-o anume industrie, dar nu ajung să conștientizeze considerația secundară a aceștia, aceasta fiind competiția contra lucrurilor care ar scoate complet din uz acea companie.

Cea mai bună metodă de a explica acest fenomen este prin a da un simplu exemplu: coluziunea dintre guvernul SUA și cele mai mari companii petroliere din lume, împreună împiedicând răspândirea automobilelor electrice în SUA. Aceasta a fost prezentată elocvent în documentarul ”Who Killed the Electric Car?” (Cine a distrus automobilul electric?). În concluzie, nevoia de a prezerva rânduiala consacrată cu considerația bunăstării salariaților duce la o tendință de a sufoca orice fel de progres. O nouă tehnologie care ar putea depăși una precedentă va fi întâlnită cu opoziție dacă nu este o cale de a fi absorbită de către sistemul de piață care ar putea permite companiilor să tranziționeze (ca exemplu, perpetuarea mașinilor de tip hibrid, fără de care mașinile electrice ar putea fi în abundență pe străzile din SUA). De asemenea sunt foarte multe dovezi că FDA ( Food and Drug Administration o instituție din SUA asemănătoare cu ANM – Agenția Națională a Medicamentului, din România) a concluzionat și favorizat anumite companii de farmaceutice pentru a limita disponibilitatea unor medicamente avansate și mai eficiente care ar invalida medicamentele deja existente care aduc profituri respectivelor companii.

Din acest punct de vedere, într-un RBE nu ar fi nimic ce ar putea împiedica dezvoltarea sau implementarea oricărui tip de îmbunătățire sau actualizare. Dacă aceste îmbunătățiri sunt prielnice și sigure, ar fi imediat aplicate societății, fără nici o instituție monetară să contracareze schimbarea din pricina prezervării acesteia.

E) Perimarea inerentă care cauzează toate produsele să fie inferioare din fabricație deoarece producătorul este nevoit să fie ”competitiv”. Această însușire a producției puțin recunoscută e încă un exemplu care expune rebutul creat de către sistemul de piață. E îndeajuns de grav că fiecare companie își copiază produsele după alte companii pentru a face mici variațiuni la acestea doar de dragul de a face consumul public puțin mai variat. Realitatea și mai tristă este că orice produs este pe loc inferior de îndată ce acesta este creat, din pricina nevoii de a economisi timp și bani din costul inițial al producției și deci să rămână ”competitiv” față de o altă companie, aceasta pe urmă făcând același lucru din același motiv. Zicala arhicunoscută a pieței libere unde ”producătorii crează cel mai bun produs la cel mai mic preț” devine o realitate în numele căreia se irosesc zadarnic resurse, această zicală fiind derutantă deoarece este imposibil ca o companie să folosească cel mai eficient material sau procedeu în producție fiindcă acestea ar fi prea costisitoare pentru a menține o muchie competitivă.

Orice persoană de pe planetă are o anumită limită de fond într-un sistem monetar, și aceasta provoacă un circuit închis între rebuturi constante și producție calitativ inferioară pentru a satisface cererea la fel de inferioară. Într-un MEBR bunurile sunt produse ca să reziste cu ideea de a le echipa cu un modul de expansiune sau actualizare proiectat în produs, pe lângă reciclatul care ar permite accesarea lui strategică, limitând orice fel de pierdere sau rebut.

După cum observați, utilizarea și proiectarea strategică a tuturor lucrurilor este permanent utilizată. Aceasta permite ca toate bunurile să fie produse în conformitate cu starea resurselor planetare, cu calitatea materialelor folosite fiind considerate conform equației dintre atribuțiile evidente, rata epuizării, retrospecțiunile, etc. Cu alte cuvinte, nu vom folosi necugetat titaniu pentru fiecare carcasă a oricărui calculator, doar pentru că acest element este cel mai robust material pentru o astfel de aplicație, această practică ducând la epuizarea acestui material. Mai degrabă ar fi disponibil un ”degradeu” al calității materialelor care ar putea fi accesate conform studiilor atributelor specifice cum ar fi resursele comparabile, rata de șubrezire a unui obiect, statisticile de uz provenite din amplasarea în comunitate, etc. Aceste proprietăți și relații ar putea fi furnizate prin programare, soluția cea mai potrivită fiind calculată și produsă în timp real, cu alte cuvinte problema este de ordinul calculelor.

F) O predilecție către monopoluri și carteluri cauzată de nevoia fundamentală de creștere a veniturilor și a cotei de piață. Acest argument este de foarte multe ori negat de către economiști, sub presupunerea că competiția deschisă se auto corectează și monopolurile sunt anomalii rare într-o piață liberă. Ipoteza ”mâinii invizibile” a pieței (concept economic adus de către Adam Smith) nu este validată din punct de vedere istoric, nemaivorbind de legislația remarcabilă necesară care dovedește imposibilitatea acesteia. În SUA au existat numeroase monopoluri cum ar fi Standard Oil și Microsoft. Cartelurile, care sunt în esență monopoluri din punct de vedere a coluziunii între doi concurenți într-o industrie, au persistat până în zilele noaste, aceasta din păcate nefiind evidentă observatorilor ocazionali. În orice caz, piața liberă nu rezolvă aceste probleme, guvernul e întotdeauna nevoit să intervină în dezasamblarea monopolurilor.

Într-o economie în care se pune preț pe dezvoltare, este evident pentru o companie să se expandeze și pe urmă să domine. După cum am discutat mai sus, stabilitatea economică în lumea de astăzi presupune expansiunea. Expansiunea oricărei companii întotdeauna gravitează către monopolie datorită faptului că competiția necesară pentru a menține compania dictează nevoia de a întrece concurentul. Cu alte cuvinte, existența monopolurilor și cartelurilor sunt inevitabile, într-un sistem competitiv.

G) Sistemul de piață este condus în parte de raritate. Cu cât un produs sau obiect este mai rar, cu atât se percepe o valoare mai mare la cumpărare, ducând la o predilecție a companiilor de a limita disponibilitatea, și de a refuza abundența în producție. Este pur și simplu împotriva firii cererii pentru acea abundență. Minele de pietre prețioase Kimberly din Africa de Sud au fost cercetate în trecut și s-a descoperit că de multe ori acolo se ardeau diamante pentru a menține prețurile lor la un nivel înalt. Diamantele sunt resurse rare care au nevoie de milioane de ani pentru a se forma, iar această practică e puțin spus problematică. Ideal, societatea în care trăim ar trebui să fie bazată pe interesul de a crea o abundență pentru locuitorii planetei, de asemenea conservarea strategică și eficientizarea metodelor de producție pentru a permite acea abundență. Acesta este motivul din care chiar și în anul 2014 sunt peste un miliard de persoane flămânde, iar acest fapt regretabil nu se datorează neputinței de a produce destulă hrană, dar întocmai se datorează nevoii de a crea sau chiar menține penuria materială doar pentru a face ceva câștiguri pe termen scurt.

Această logică a rarității este aplicată de asemenea calității bunurilor. Idea de a crea ceva care ar putea rezista mai multe decenii fără a fi nevoie de a le repara este pacostea sistemului de piață, deoarece reduce rata consumului, care la rândul ei reduce dezvoltarea pieței și crează consecințe sistemice (ratele de șomaj cresc, inflație, etc.). Însușirea de raritate a pieței nu este decât în detrimentul tuturor, lăsând la o parte faptul că nu onorează rolul de a conserva în mod eficient resursele, lucru care de multe ori este pretins asupra acestuia în mod eronat.

În timp ce cererea și oferta dictează cu cât sunt cantități mai mici dintr-un anume produs, cu atât va fi mai valoros și astfel valoarea sporită va limita consumul acesteia, prin asta diminuând riscul de a epuiza stocul. Imboldul de a crea raritate, împreună cu răsplata de termen scurt care rezultă din aceasta abrogă idea de conservare strategică. Este puțin probabil să epuizăm toate resursele petroliere disponibile, în sistemul prezent, dar asta nu într-un mod pozitiv, mai degrabă prețurile vor fi prohibitive în așa fel încât nimeni nu ar avea posibilitatea să le cumpere. Aceasta nu poate fi considerată o metodă propice de conservare, și în schimb deținătorii acelor resurse vor căpăta foarte mult capital de pe urma rarității, indiferent de consecințele pe termen lung ale acestor acțiuni. O adevărată conservare strategică poate veni doar din administrarea directă a resurselor în cauză, luând în considerație aplicațiile tehnice eficiente ale industriei resurselor în sine, nu prin relatarea prețurilor în mod arbitrar, în lipsa alocării raționale.

2) Automatizarea muncii

După tendința a ceea ce pare să fie o creștere exponențială în evoluția tehnologiei informației, robotica și computerizarea, devine aparent că munca umană devine din ce în ce mai ineficientă din punct de vedere al cererilor necesare pentru a susține populația globală. De la începutul revoluției industriale, deseori am observat o tendință ridicată de apariție a ”șomajului tehnologic”, acesta fiind un fenomen unde oamenii sunt înlocuiți de utilaje sau roboți. În timp ce efectele acestei tendințe sunt deseori discutabile, ea crează predilecția către a înlocui muncitorul uman, prin asta de asemenea înlocuind consumatorul, și deci încetinirea consumului.

Spunând asta, această problemă este de fapt eclipsată de către o imperativă socială cu mult mai mare: folosirea muncii utilajelor/roboților (mecanizare) este per puțin probabil mult mai eficientă decât performanțele muncii umane în aproape toate sectoarele industriei. Dacă ar fi să urmărim, ca de exemplu, performanțele producției a unei fabrici din industria oțelului din SUA, pe durata ultimilor 200 de ani, nu doar vom constata că în prezent mai puțin de 5% din forța de muncă (din 100% care se utiliza în trecut) lucrează în acest domeniu, dar de asemenea aflăm capacitatea și eficiența producției a crescut substanțial. Tendința aceasta, de fapt, ne arată că angajarea forței de muncă este invers proporțională cu productivitatea. Cu cât mai multe fabrici devin mecanizate, cu atât mai mult devine industria mai productivă.

În ziua de astăzi, sunt foarte multe profesii repetitive, de care categoric nu avem nevoie dat fiind stadiul automatizării și informatizării (”cibernetizare”). Aceasta nu doar ne-ar scăpa de povara pe care o purtăm legată de existența noastră și ne-ar da mai mult timp de a savura lucrurile ce ne însușesc, dar de asemenea ar crește productivitatea și eficiența. Utilajele nu au nevoie de pauze, concedii, somn, etc, și folosirea acestora ne permit crearea multor feluri de abundență pe această planetă, de la hrană la obiecte fizice.

Cu toate acestea, pentru a atinge acest țel, sistemul de alocare a forței de muncă prezent din ziua de astăzi nu mai poate funcționa. Realitate este că sistemul în care suntem obligați să muncim pentru a avea un venit sufocă progresul prin cerința de a ”ține oamenii angajați” de dragul ”stabilității economice”. Ajungem la un punct în care automatizarea asuprește și scoate din uz respectivul sistem. Acest curent nu dă semne de a încetini, în special în domeniul industriei serviciilor care se automatizează din ce în ce mai mult sub formă de chioșcuri, automate, robotice, ș.a. De asemenea în relație cu legea lui Moore și reducerea prețurilor computerelor și a utilajelor, este plauzibil ca aceasta să fie doar o chestiune de timp până ce companiile nu mai văd posibilitatea de a mai angaja forță de lucru umană deoarece sistemele automatizate devin cu mult mai convenabile. Desigur acesta este un paradox în sistemul de piață, numită de către teoreticieni ca fiind ”contradicția capitalismului”, deoarece această mecanizare elimină consumatorul (în rolul de muncitor) de la sine și deci reduce rata de consum.

În afara acestor probleme, este important de asemenea să considerăm contribuțiile muncii umane în baza relatării acesteia către societate și nu către câștigul monetar. Într-o Economie Bazată pe Resurse (EBR), ocupații precum cele în domeniul bancar, tranzacțiile bursiere, asigurări, casierie, brokeri, publicitate, sau orice ocupație care are legătură cu guvernarea banilor vor fi eliminate.

Orice activități umane sub formă de muncă instituțională ar fi necesar să aibă cea mai mare rentabilitate socială. Risipirea resurselor, timpului și energiei în acțiuni care nu au funcții tangibile nu ar avea nici o întrebuințare. Acestă adaptare ar putea elimina milioane de locuri de muncă deoarece idea de a lucra pentru remunerație nu ar mai fi scopul principal.

De asemenea produsele menite unei demografii sărace, bunurile inferioare din punct de vedere calitativ, obiectele de vanitate și obiectele născocite prin căi culturale din motive de poziție sociale (făcute doar pentru a obține profit și nimic mai mult, cum ar fi lavoare placate cu aur) vor dispărea, economisind nenumărate cantități de resurse și timp.

Ca ultimă observație asupra acestei probleme: unele persoane s-ar putea să audă de cele de mai sus și să ajungă la concluzia că este necesară eliminarea artei comunicative, expresia personală și socială cum ar fi pictura, sculptura, muzică, etc. Concluzia este desigur greșită deoarece aceste medii de exprimare cel mai probabil vor înflori fără precedent, deoarece timpul liber disponibil a oamenilor va permite o nouă renaștere a creativității, inventivitate în rând cu comunitățile globale și ”capitalul social”. De asemenea înlesnirea obligațiilor muncitorești vor reduce nivelul de stres îndurat de majoritatea persoanelor din ziua de astăzi, și ar putea crea o cultură mult mai amiabilă.

3) Unificarea tehnologică cu planeta prin abordarea rețelelor de sisteme

Trăim într-un ecosistem planetar simbiotic/sinergic, cu o balanță de tip cauză-efect. Buckminster Fuller definea acest ecosistem foarte concis utilizând termenul de ”Nava Pământ”. A sosit timpul pentru a oglindi aceste preocupații de ordinul naturii în preocupațiile noaste societale. Societățile umane, care sunt dispersate în jurul globului necesită resurse care sunt distribuite neuniform pe planetă. Procedurile contemporane de distribuire a resurselor vin sub forma a mai multor companii care pretind să ”posede” resursele pământești (care aparțin tuturor) care la rândul lor le ”vând” altora în numele profitului. Problemele inerente în astfel de procedee sunt numeroase din pricina dispoziției interesului propriu care provine din a vinde orice pentru câștig personal, principiu explicat mai devreme. Aceasta este doar o parte din ansamblul de pricini, luând în considerare realitatea că locuim pe o planetă finită, administrarea și conservarea resurselor fiind prima preocupare pentru a asigura supraviețuirea speciei umane, în special în urma exploziei demografice din ultimele două secole.

La momentul actual pe planetă, doi copii se nasc la fiecare secundă, iar fiecare din acești indivizi au nevoie de hrană, apă, energie în echivalentul durăiții lor de viață. Aceasta fiind precizată, este important să înțelegem ce resurse avem la dispoziție, rata de epuizare, și invariabil, nevoia de a eficientiza industria și să înființăm un sistem global de administrare a resurselor. Acesta este un subiect amplu când sunt luate în considerare variabilele tehnice și cantitative necesare pentru implementarea acestui sistem. Totuși din considerația ansamblului, poate fi declarat ca prim pas spre realizarea acestui sistem un studiu global pentru toate resursele disponibile. Apoi asupra unei analize cantitative a proprietăților materialelor, un proces de producție strategic poate fi clădit de jos în sus folosind variabile cum ar fi retroacțiune negativă, rata de regenerare, etc. (Mai multe detalii se pot găsi în prelegerea ”Where Are We Going?” la secțiunea Project Earth organizată de către mișcarea Zeitgiest, din păcate doar varianta în limba engleză există)

Apoi statisticile de consum se pot accesa, rata de epuizare se monitorizează, distribuția este formulată în mod logic, etc. Cu alte cuvinte este o abordare de tip rețele de sistem aplicată resurselor pământești, producției și distribuției acestora, cu scopul de a obține eficiență absolută, conservare și sustenanță. Atributele definite matematic fiind furnizate și bazate pe toate informațiile disponibile la un anumit timp dat, în strânsă legătură cu tehnologia disponibilă în acel timp, parametrii pentru operarea socială în complexul industrial devin auto evidenți; rezultă în decizii luate prin calcul, nu prin opinie umană. Aici intervine inteligența computerului, fiind o unealtă importantă pentru guvernarea socială, deoarece numai aceasta poate accesa și reglementa strategic astfel de procese în mod eficient și în timp real. Această aplicație nu este inedită, este doar aplicată la o scară mai largă decât în metodele din prezent.

4) Acces în loc de proprietate

Conceptul de proprietate, așa cum nu este descris nimănui în ziua de astăzi, este un concept social destul de nou. Înainte de revoluția din neolitic, relațiile între proprietari și proprietăți nu au existat sub forma de astăzi. Chiar nici bani sau comerțul nu existau în unele cazuri. Comunitățile existau pe temei egalitare, trăind sub capacitatea regiunii de a asigura traiul și producția naturală. De-abia după ce dezvoltarea agricolă a fost instaurată și eventual continuând cu achiziția resurselor de către comercianții nautici, culminând cu instituțiile și companiile prezente în ziua de astăzi; observăm că proprietatea a devenit definită ca fiind ”materie primă” a societății contemporane în care trăim.

Înțelegând acest mic istoric, aflăm că respinge noțiunea notorie a proprietății ca fiind rezultat din ”firea umană”. Lipsa noțiunii de proprietate de asemenea este asociată necugetat cu ”comunism” și scrierile lui Karl Marx. Este important de a clarifica că motivele în spatele susținerii conceptului lipsei de proprietate de către mișcare provine din partea interferențelor logice, bazat pe administrarea strategică de resurse și eficiență și nu a unor influențe superficiale dinspre idealurile comuniste (anarho-comunism, nu presupusul ”comunism” rusesc al secolului 20). Aceste idealuri nu au întocmai legături cu conceptele mișcării, deoarece sistemul anarhic de organizare a societății nu conține nici o metodă de a administra și conserva resursele în mod eficient. Comunismul, în teorie și practică este bazat pe un relativism moral benefic unei culturi specifice, și nu benefic unui ecosistem, EBR fiind axată pe conservarea celui din urmă.

Problema aferentă satisfacerii nevoilor umane nu se rezolvă prin a stabili legi de proprietate, dar mai degrabă se rezolvă prin a crea accesul la bunuri. Orice individ folosește lucruri la un moment dat, dar nu le poate deține pe o perioadă nedeterminată. Conceptul de proprietate este o născocire protecționistă provenită de pe urma a unor generații ideologice în care se promova raritatea asupra resurselor, în ziua de astăzi fiind încurajată de publicitatea de piață care promovează diviziunea între clase sociale în numele beneficiilor monetare. Cu alte cuvinte, proprietatea e o înfățișare a restricției controlate legată de valoarea monetară, prin asta constatându-se consecințele de piață, aceasta (restricția) fiind un impediment și impractică.

Într-un MEBR, ținta de la proprietatea statică se schimbă la acces strategic, într-un sistem proiectat cu scopul de a permite societății să aibe acces în funcție de necesitate. Ca exemplu, o persoană în loc de a poseda un echipament sportiv rar folosit, ar putea face rost de el într-un ”centru de acces” oricând are nevoie de un astfel de echipament, înapoindu-l ori de câte ori nu îl mai folosește. Acest centru de acces ar fi amplasat într-un spațiu propice activităților desfășurate cu acel echipament, unde cât mai multă lume ar avea acces la acest obiect (prin împrumut), mărind timpul în care acel echipament este utilizat. Acest fel de organizare, de tip ”bibliotecă” poate fi aplicat pentru a satisface orice necesitate umană.

Acest fel de a gândi și distribui lucruri invocă următoarele avantaje:

(a) Lipsa nelegiuirilor la adresa proprietății: Într-o lume în care avem acces în loc de proprietate, fără bani, nu există nici un imbold de a fura, deoarece produsele furate nu ar aduce nici o valoare monetară iar acapararea acestora nu ar avea nici un sens, dat fiind faptul că oricine are acces la bunurile respective.

(b) Abundență prin acces: experiența noastră indică că totalitatea automobilelor existente stau în parcări sau garaje în preponderență pe durata lor de viață, prin asta se pierde mult spațiu construind acele parcări, și timp irosit în care aceste automobile nu sunt utilizate. În loc de a avea aceste consecințe ale sistemului de proprietate, o singură mașină ar putea fi întrebuințată de un număr mare de persoane dintr-o zonă precizată, cu doar o fracțiune din producția și resursele necesare pentru a construi individual mașini pentru toți acești utilizatori.

(c) Eficiența producției: Spre deosebire de ziua de azi, unde sistemul pieței perpetuează producerea produselor inferioare de dragul circulației mărfurilor, am putea proiecta produsele să reziste, folosind cele mai bune materiale și procese disponibile, nemaifiind nevoiți să producem bunuri ”ieftine” pentru o demografie sărmană (aceasta fiind majoritatea). Exclusiv acestă însușire ar reduce o imensă cantitate de resurse irosite, în timp ce ar permite societății accesul la bunuri și servicii care nu ar fi fost posibile într-un sistem cu inclinații monetare și proprietate privată.

5) Orașe/sisteme de producție autonome

Foarte mulți ingineri străluciți au lucrat la rezolvarea problemei proiectării industriale, începând cu Jacque Fresco, ajungând la Buckminster Fuller și încheind cu Nicola Tesla. În spatele proiectelor lor, cum ar fi orașele circulare al lui Fresco, și domul geodezic al lui Fuller există un singur concept: eficientizarea strategică și maximalizarea productivității.

Ca de exemplu, orașul circular este organizat în ”centuri”, fiecare din acestea deservind o funcție socială, cum ar fi producția energiei, cercetări, recreere, spații de locuit, etc. Fiecare oraș este deci un sistem, unde necesitățile locuitorilor sunt satisfăcute în perimetrul acestuia, reducând dependența transportului produselor din alte zone ale lumii.

Acest concept este diferit de economia globalizată din timpurile noastre, care risipește cantități mari de energie și resurse, prin necesitatea transportului și procesării muncii. De asemenea transportul intraurban este eficientizat prin a elimina folosirea automobilelor detașate, făcând excepție unor cazuri rare cum ar fi vehicule de urgență (salvare și mașini ale pompierilor). De asemenea locuințele (case, blocuri de apartamente) sunt create în așa fel încât se aseamănă cu un micro-sistem, producând energia proprie pe cât se poate, prin tehnologia fotovoltaicelor aplicată pe structura locuinței.

Buckminster Fuller a avut aceleași concepte când a proiectat domul geodezic. El a observat problemele construcțiilor ”ortodoxe” și tehnicile de construcție a acestora. Scopul lui a fost de a eficientiza clădirile, în așa fel încât ar putea construi acestea cu cât mai puține resurse. Prin asta a studiat formele geometrice obiectelor naturale, și a constatat că acestea sunt mult mai rezistente decât clădirile obișnuite în timp ce necesită cu mult mai puțin material la construire. De asemenea domurile se pot construi în timp scurt deoarece sunt alcătuite din componente prefabricate, acestea doar fiind asamblate și necesită cu mult mai puțină energie pentru a le încălzi/răci.

Scopul acestor sisteme este de a mări eficacitatea și sustenanța în toate aspectele acestora, de la proiectarea unei locuințe până la ”proiectarea planetară”.

6) Știința ca metodologie de guvernare

Aplicarea metodei științifice pentru problemele sociale este un slogan des menționat într-un MEBR, aceasta fiind folosită la orice desfășurare socială. În timp ce este evident că metoda științifică este cel mai propice aplicată în industrie, aceasta se poate folosi la fel pentru conduita umană. De alungul vremurilor știința a fost obstrucționată și răstălmăcită ca fiind o disciplină frigidă și restrictivă, rezervată numai pentru tehnologie și invenție. De aceea foarte puțin se observă din înțelegerea științifică asupra comportamentului uman.

Gândurile superstițioase, care au dominat foarte mult evoluția umană, s-au axat întotdeauna pe faptul că oamenii sunt oarecum detașați de lumea fizică. Avem ”suflete” sau ”spirite”, suntem ”divini”, suntem înrudiți cu un zeu atotputernic și atotștiutor.

În schimb, în mod ciudat, mai este și argumentul că oamenii au ”liberul arbitru” și au posibilitatea de a-și alege acțiunile în absența influenței mediului sau chiar a educației. În timp ce probabil mulți dintre cititori ar putea să găsească multe dovezi culturale contra acestor două explicații, tot nu neagă tendința istorică a speciei noastre de a ne considera unici în comparație cu restul de organisme și fenomene naturale din jurul nostru.

Cu toate acestea, cu timpul, prin studierea științifică a lumii, a devenit din ce în ce mai evident că nu există nimic ”special” în natură, deoarece totul este ”special” în natură pe baza faptului că fiecare organism în parte este unic. Nu avem nici un motiv, ca specie, să ne considerăm mai importanți sau intrinsec diferiți față de o cârtiță, un copac, o furnică, o frunză sau o celulă canceroasă. Aceasta nu este o retorică de tip ”new age” – este o logică fundamentală a naturii. Suntem cu toții doar fenomene fizice – nimic mai mult sau mai puțin.

Suntem foarte mult influențați de cultura în care am trăit și de valorile acesteia, și ca rezultat suntem condiționați să ne purtăm într-un anume fel, în timp ce desfășurările exterioare interacționează cu predispozițiile noastre genetice. Ca de exemplu, noțiunea ”talentului” este folosit ca un cuvânt pentru o predispoziție genetică a unui tip de comportament, sau comportamente. Un copil foarte talentat la cântat la pian este posibil să aibe abilitatea de a învăța rapid și să-și exercite cunoștințele cu mai multă acuratețe spre deosebire de un alt copil, care a petrecut la fel de mult timp studiind, dar care nu are predispoziția genetică. Așa cum putem spune de această persoană că este ”talentată”, aceasta tot este nevoită să studieze ce anume este un pian și cum se utilizează. Cu alte cuvinte, genele nu sunt inițiatoare autonome de acțiuni, dar mai degrabă au nevoie de un declanșator din mediu pentru a permite materializarea acestor beneficii.

În orice caz, nu este în scopul acestui articol de a întinde subiectul asupra ce ne influențează. Scopul paragrafului de mai sus este faptul ca am putut dovedi că specia umană poate fi definită în mod științific și este un produs a unei cauzalități măsurabile, și acestă pătrundere ne poate permite să regresăm sau poate chiar să oprim comportamentele aberante, sau chiar ”criminale” observabile în societatea de astăzi, cum ar fi abuzurile, ucideri, furturi, asuprire ș.a. De îndată ce efectele conduitei umane sunt bine stabilite, putem trece la scoaterea elementelor de mediu care facilizează aceste reacții nedorite.

La fel cum un câine maltratat, care a fost lăsat fără hrană pe durata unei săptămâni ar putea avea o reacție instinctivă foarte violentă asupra unei persoane trecătoare și inofensivă, noi, oamenii avem același tip de dinamică în comportament. Dacă nu se dorește ca oamenii să fure hrană, atunci cea mai bună metodă de combatere este de a nu priva acele persoane de aceasta. S-a dovedit că multe din închisorile existente crează mai multă violență decât ajută să frâneze. Dacă un copil este învățat să fie rasist plin de ură, acesta de foarte multe ori va duce aceste valori pe parcursul întregii vieți. Valorile umane și prin urmare conduita umană sunt formate de către mediul în care trăiesc într-un circuit de tip cauză-efect.

Într-un MEBR, când se dorește de a renunța la anumite comportamente umane absurde ținta nu este de a pedepsi aceste persoane, dar mai degrabă de a găsi motivul acestor acțiuni ofensive și de a încerca de a le revendica. Indivizii sunt rezultatele mediilor din care provin iar reforma personală și socială este legată de procedeul științific.

Comments are closed.